Terapie ADHD

Asociaţia Psihologilor Americani (APA) şi Societatea pentru o Psihologie Clinică Ştiinţifică (Society for Science for Clinical Psychology; SSCP) din cadrul Diviziei de Psihologie Clinică (Divizia 12), au stabilit criteriile pe care o strategie de intervenţie psihoterapeutică trebuie să le respecte pentru a deveni validată ştiinţific (pentru detalii vezi APA la http://www.apa.org şi David, 2006). Criteriile minime stabilite de APA pentru ca un tratament psihoterapeutic să fie validat ştiinţific sunt cele ale unui studiu clinic controlat, adaptat pentru investigaţia psihoterapiei:

• Trebuie să existe un manual care să descrie clar strategia de intervenţie. Sigur, nu este vorba de algoritmizarea intervenţiei clinice. Intervenţia psihoterapeutică trebuie particularizată la pacientul cu care lucrăm. Este vorba despre nişte strategii euristice care apoi, în funcţie de condiţia pacientului şi de terapeut, sunt individualizate pentru fiecare caz. Prezenţa acestor strategii euristice reprezintă ştiinţa, iar particularizarea lor în cazul fiecărui pacient înseamnă ştiinţă făcută cu artă. Această etapă permite controlul realizat prin manipularea variabilei independente de către cercetător.
• Tratamentul este investigat în cadrul unor studii clinice randomizate (randomized clinical trials; RCT). Pacienţii sunt distribuiţi randomizat în cel puţin două grupuri. Un grup de control (ex., nu primeşte tratament; este înscris pe o listă de aşteptare; primeşte un tratament placebo; sau primeşte un tratament clasic/standard deja validat) şi un grup experimental care primeşte tratamentul investigat. Această etapă permite controlul realizat prin distribuirea randomizată a subiecţilor în condiţiile variabilei independente.
• Performanţa grupului experimental trebuie să fie mai bună decât performanţa celui de control (sau egală cu a acestuia, dacă grupul de control primeşte un tratament clasic). În evaluarea rezultatelor unui program de intervenţie se iau în calcul atât criteriile statistice cât şi cele clinice (ecologice). Relevanţa statistică asigură generalizarea rezultatului în populaţie, iar relevanţa ecologică asigură implementarea lui în practica curentă. Spre exemplu, dacă se aplică o procedură de relaxare care reduce tensiunea arterială sistolică de la 200 la 180, această diferenţă poate să fie semnificativă statistic, deşi nu are relevanţă clinică (pacientul este tot hipertensiv). O intervenţie eficientă va reduce tensiunea arterială sistolică de la 200 la 120, ceea ce înseamnă semnificaţie statistică şi ecologică (pacientul se înscrie în limitele normalităţii pentru valoare tensiunii arteriale sistolice).
• Trebuie menţinut la minimum rolul cercetătorilor şi a expectanţelor subiecţilor asupra măsurătorilor efectuate; acest lucru se realizează prin strategia „blinding” (orbirii/mascării). Altfel spus, se încearcă ca subiecţii să nu cunoască, dacă este posibil, condiţia de tratament din care fac parte şi/sau rolul măsurătorilor efectuate. La rîndul lor, cercetătorii ar trebui să nu cunoască condiţia de tratament în care se găseşte pacientul şi rolul măsurătorilor efectuate (cei care fac măsurătorile trebuie să fie alte persoane decât cei care fac intervenţia). În cercetările asupra psihoterapiei acest lucru este mai greu de realizat, mascarea funcţionând mai ales în cazul celor care fac măsurătorile, ei neştiind  din ce grup de intervenţie face parte subiectul. Mascarea nu poate funcţiona în cazul celor care administrează intervenţia şi/sau a pacienţilor ei ştiind condiţia variabilei independente (intervenţia pe care o administrează, respectiv o primesc).

Text preluat din David, D. (2006). Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale. Editura Polirom. Iaşi.